un ”articol” TAPET

Radu NAUM | un sport la Răsărit Nici o surpriză

Organizatorii Olimpiadei ne fac surpriza să numească temporar cinci staţii de metrou din Londra cu numele a cinci mari foşti sportivi români. La ce surprize ne putem aştepta din partea sportivilor noştri care vor fi prezenţi la această Olimpiadă? Nadia, Ivan, Lipă, doamna Ioli, Geta. Acestea sînt staţiile noastre londoneze. Patru medalii şi un sfert (cum naiba o arăta un sfert de medalie?) de aur olimpic de fiecare peron. O notă de 1,00 cu virgula pusă rău, o pagaie ruptă, un vîrf al artei efortului, un bingo de recorduri şi o mamă care merge să-şi mai facă rost de o staţie. În vreme ce Georgeta Damian va trage la rame, călătorii din rame o vor parcurge ascultînd muzică la căşti, cercetînd îngrijoraţi pagina de bursă a ziarelor sau cufundaţi într-un roman. O româncă îi va primi în tunelul gloriei de care nu s-a săturat. Avem o staţie vie. Ea face legătura dintre legendă şi transpiraţie, dintre imn şi frică, tablou şi rugăciune. Surpriza e că trăim. În Mica Britanie, Mica Românie nu ne permite altfel de surprize. Orice ne va da ea e bun de luat, chiar şi, uite!, un sfert de medalie. Nu există non-surprize într-un stat care plăteşte sportul de la cutia milei. Pretenţii să avem de la Olimpiada talk-show-urilor, a preţului pe kilometrul de autostradă sau a înstrăinării subsolului. Acolo nici un record nu e uluitor. Acolo ştim – şi ştim degeaba. La sport nu mai ştim nimic. E cum o vrea Dumnezeu. Sau Geta. Sau Ana Maria. Sau Liviu şi Alex. Toţi cei care sînt România SRL. Ne vor emoţiona şi îi vom uita. Nici o surpriză.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- aș vrea să pot face articolele scrise dr către Radu Naum - și mai ales acesta- într-un fel de .. afiș..., de pancartă (că tot se poartă peste tot, de toate felurile), aș vrea să-l pot mări și printa/tipări într-un format mare, cît de mare posibil enorm, iar apoi să-l desfășor în fața Ministerului de resort (nu-i spun dinadins titulatura exactă –sîc!), , apoi aș ornamenta toate holurile, toate scările, toți pereții clădirii cu el și –cine știe?- poate îl va observa și îl va privi mai atent cinbeva și se va gîndi nu ca în text, ci aproximativ la fel: adică la rugăciune și frică, la tablou și imn, probabil le este mai ușor să înțeleagă astfel... iar noi, cei din România SRL vom înțelege surpriza unui sfert de medalie nu, nu vom deveni nostalgici

dincolo de chemarea unei rugaciuni

El Greco este o chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt, El Greco este privirea unui deținut îndreptată spre o fereastră îndepărtată,

-Jean Cocteau despre El Greco